in aceasta luna, in ziua a treizecea, pomenirea Sfantului, slavitului si intru tot laudatului Apostol Andrei, cel intai chemat.

        Acesta era din orasul Betsaida, fecior al unui oarecare Iona evreul, fratele lui Petru, cel dintai dintre ucenicii lui Hristos. Acesta a fost mai intai ucenic al lui Ioan inaintemergatorul si Botezatorul. Apoi daca a auzit pe dascalul sau aratand cu degetul si zicand: „Iata Mielul lui Dumnezeu cel ce ridica pacatul lumii”, lasandu-l pe el a urmat dupa Hristos. Si zicand lui Petru: „Aflat-am pe Iisus cel din Nazaret”, l-a atras spre dragostea lui Hristos. Se afla si altele multe in Sfanta Scriptura despre dansul. Acestuia, dupa ce a urmat lui Hristos, cand a fost dupa inaltarea Lui de au luat sorti apostolul, si au mers care intr-o tara, care intr-alta, atunci acestui intai-chemat i-a cazut soarta si a luat Bitinia si Marea Neagra si partile Propontidei si Calcedonul, Bizantul, Tracia, Macedonia si partile cele ce ajung pana la fluviul Dunarea, Tesalia, Grecia si partile Ahaiei, asemenea si Aminsos, Trapezunta, Iraclia si Amastris. insa acestea le-a umblat nu asa degraba, cum le trecem cu cuvantul, ci in fiecare tara rabdand multe impotriva si multe lucruri cu nevoi, le-a biruit pe toate cu indemnul si cu ajutorul lui Hristos. Dintre care cetati aducand una la mijloc, voi lasa pe celelalte celor ce le stiu. Caci mergand acesta la Sinope si propovaduind cuvantul lui Dumnezeu, a suferit multe necazuri si torturi de la cei ce locuiau acolo, pentru ca acei salbatici oameni l-au trantit jos si, apucandu-l de maini si de picioare, l-au tras grapis, si cu dintii l-au scuturat, si l-au batut cu lemne si cu pietre, si l-au lepadat departe de cetate, dar el iarasi s-a aratat cu totul intreg si sanatos de rani, cu harul invatatorului si Mantuitorului sau.

        Deci, sculandu-se de acolo a trecut multe cetati si orase, precum: Neocezareea, Samosata, la alani, la abasgi, zichii, bosforiti si hersoniti, apoi s-a intors la Bizant si acolo hirotonind episcop pe Stahie, si colindand celelalte tari, a venit la luminatul Ostrov al Peloponesului si in Paleapatra, primit fiind in gazda de un om anume Sosie, care bolea greu, l-a tamaduit si indata toata cetatea Patrelor, a venit la Hristos. Si Maximila, femeia proconsulului, fiind vindecata de cumplita boala si dobandind grabnica tamaduire, a crezut in Hristos, impreuna cu preainteleptul Stratoclis, fratele proconsulului Egheat, si altii multi ce aveau multe feluri de boli s-au tamaduit prin punerea mainilor apostolului. Pentru aceasta maniindu-se Egheat, si prinzand pe apostolul Domnului si rastignindu-l cu capul in jos pe o cruce, l-a scos din viata aceasta. Pentru aceasta si el, nedreptul, dreapta rasplatire a luat de la Dumnezeu, caci cazand intr-o rapa inalta, s-a risipit. Iar moastele apostolului dupa aceea peste multa vreme au fost mutate la Constantinopol, in zilele imparatului Constantiu, fiul mai-marelui Constantin, prin porunca lui, de Mucenicul Artemie. Si au fost asezate cu ale lui Luca Evanghelistul si cu ale lui Timotei in luminata biserica a Sfintilor Apostoli.

        Tot in aceasta zi, pomenirea celui dintre sfinti Parintelui nostru Frumentiu episcop de Inda (in Abisinia, adica Etiopia).

        in zilele imparatului Constantin cel Mare, in anii 330, un filozof ce era din Tir, s-a dus sa colinde in India cea mai dinauntru, avand impreuna cu el si doi frati dupa trup tineri, ale caror nume erau Edesiu si Frumentiu. Iar intorcandu-se din India, a stat la un liman ca sa ia apa, si acolo au cazut in mainile talharilor si ale barbarilor, care pe unii din cei din corabie i-au aruncat in mare, iar pe altii i-au taiat. Din cei omorati, unul era si pomenitul filozof. Cati au ramas vii, intre care erau si cei doi frati dupa trup, Edesiu si Frumentiu, au fost dati imparatului Indiei.

        Deci vazand imparatul pe acesti doi tineri ca erau potriviti cu scopul ce el cugeta, i-a pus pe ei supraveghetori si iconomi imparatescului sau palat. Dar si fiul imparatului, care a mostenit imparatia dupa tatal sau, a invrednicit pe tineri de mai mare cinste si indrazneala. Deci fiindca ei aveau mare putere la imparatul Indiei, pentru aceasta porunceau cu indrazneala negutatorilor ce veneau din partile romanilor ca sa se adune la o biserica, dupa obiceiul lor, si sa savarseasca dumnezeiasca liturghie. Iar trecand cativa ani s-au dus tinerii la imparatul si i-au cerut ca sa le dea lor plata pentru dragostea cea catre ei. Iar plata era ca sa-i lase sa se intoarca in patria lor. Aceasta dorire dobandind-o, s-au dus mai intai in pamantul romanilor. Si Edesiu s-a dus la Tir, ca sa-si afle parintii si rudeniile sale, iar Frumentiu a cinstit mai mult osardia catre cele dumnezeiesti, decat vederea parintilor sai. Deci ajungand la Alexandria, a aratat arhiepiscopului de acolo ca indienii foarte doresc sa primeasca lumina slavirii de Dumnezeu si a credintei. La aceasta a raspuns arhiepiscopul Atanasie (caci acesta era care pe acea vreme impodobea scaunul Alexandriei): „Iubitul meu, cine este mai bun si mai potrivit decat tine, ca sa alunge din sufletele lor intunericul inselaciunii si sa le pricinuiasca lor lumina dumnezeiestii propovaduiris” Acestea zicand, l-a hirotonit pe el arhiereu si l-a trimis in India, ca sa lucreze cu plugul invataturii sale, la acel neam. Deci dumnezeiescul Frumentiu, nimic socotind atunci ca sa mearga spre a-si vedea rudeniile sale, ci pentru dragostea credintei celei drepte si pentru binele aproapelui, lasandu-si patria si rudeniile, a indraznit sa calatoreasca pe mare, pana ce a ajuns in India.

        Iar dupa ce a ajuns acolo fericitul, cu osardie a bine-lucrat intelenitele inimi ale indienilor, semanand in ele samanta credintei. Drept aceea le-a si facut vrednice spre rodirea cunostintei de Dumnezeu si a faptei bune, avand impreuna-lucrator harul cel dat de la Dumnezeu. Caci el, urmand toata ziua apostolestile invataturi si facand minuni multe, nu numai pe cei demonizati ii mantuia si tot felul de boala vindeca, ci si din cei ce se impotriveau si nu primeau in graba cele de dansul zise, iar pe altii ii da Satanei. Dupa cum a facut apostolul, care zice: „Dati-l pe el Satanei spre pierzarea trupului, ca sa se mantuiasca duhul lui”. Iar pe altii ii facea sa se usuce, si altora le orbea ochii.

        Drept aceea pentru aceasta pricina, toti au primit si au rodit in sufletele lor samanta credintei lui Hristos. Pentru care si in putina vreme singur sfintitul Frumentiu, cu ajutorul si harul lui Dumnezeu, a botezat toata latura indienilor. Si a zidit biserici, si a hirotonit preoti, si capistile idolesti le-a surpat, si pe idoli i-a zdrobit. Asadar pentru toate acestea, se minunau toti si insusi imparatul, si zicea sfantului: „Pentru care pricina, o iubitule, in curgerea de vreme a atator multi ani ce ai vietuit mai inainte impreuna cu noi, nu ai facut niciodata vreun semn si minunes Si acum de unde ti s-a dat tie acest fel de har si de putere, iubitules” Iar fericitul Frumentiu a raspuns: „Nu este al meu harul, o prea cinstitilor si adevaratilor ai lui Hristos prieteni, ci al preotiei, care mi s-a dat mie de la insusi Hristos. Caci vazand bun cugetul vostru, lasand pentru aceasta patria si rudenia, dupa cuvantul Domnului, m-am dus la Alexandria si, aratand cele despre voi marelui Atanasie, pastorul Bisericii aceleia, si cu tainica ungere a arhieriei fiind hirotonit de el, si cu harul apostolesc fiind luminat, prin rugaciunea lui catre Dumnezeu, am fost trimis catre voi. Iar voi cu credinta si cu dragoste primindu-ma, harul preotiei, dar mai ales al lui Dumnezeu, lucreaza prin mine precum vedeti, si face asemenea minuni”.

        Asadar Frumentiu acesta intocmai cu apostolii, intru multi ani vietuind cu placere de Dumnezeu intre indieni si, invatandu-i poruncile lui Dumnezeu, si spre lucrarea poruncilor prefacandu-i, s-a mutat catre Domnul. Ale carui cinstite moaste dau tot felul de vindecari celor ce se apropie de ele, intru slava adevaratului Dumnezeu. Amin.

        Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.